Consider că afirmaţia făcută de Marin Preda, în opera sa “Creaţie şi morală” şi anume că “Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră” este în mare parte adevărată.

               În primul rând, oamenii sunt, în gneral, invidioşi şi, atunci când văd că altul are ceva ce este minunat, aşa cum este şi fericirea, ar dorii şi ei să aibă acel lucru. Atunci când un om este nefericit tinde să îşi aducă aminte de momentele frumoase pe care le-a trăit şi să dorească să revină la acele timpuri. Dacă eşti totuşi nefericit pe un anumit motiv şi te apuci să faci diverse lucruri poţi uita şi poţi reveni la o stare de spirit normală. În momentul în care vezi pe cineva cu aceleaşi probleme ca şi ale tale nu îţi aduci aminte de ele sau nu le dai importanţă, dar dacă observi pe cineva care e fericit şi fericirea lui constă tocmai în faptul că nu are probleme de genul celor pe care le ai tu, atunci realizezi ce ai putea avea şi ai încerca să faci ceva în privinţa asta. 
      

               În al doilea rând, nu se poate ca un singur om să fie fericit, iar dacă nu ar exista fericirea altora, atunci nu ar mai exista deloc fericirea. În momentul în care ceva nu există nu putem pune ceva în opoziţie deci, dispărând fericirea altora, ar dispărea şi nefericirea noastră.

                În concluzie, fericirea altora ne aminteşte de problemele noastre şi tânjim după o rezolvare a acestora, iar dacă nici ceilalţi nu sunt fericiţi atunci uităm pentru un moment cum este să fi fericit.