daady's blog

Posturi noi în Executiv: Boc a luat cu o mână şi a dat cu două

Posted on: joi, 8 Ianuarie, 2009


 

bocMăsura pompieristică de a bloca angajările în instituţiile publice, luată de premierul Emil Boc imediat după învestirea Cabinetului, nu se dovedeşte a fi decât praf în ochii alegătorilor. Au primit derogare de la această regulă toa te instituţiile nou-înfiinţate, adică ma jo ritatea ministerelor, întrucât au apă rut în schema guvernamentală cu denumiri noi. Pentru că au schimbat pălăria ministerială, membrii Cabinetului au liber la angajări şi înfiinţări de posturi.

 

La finalul primei şedinţe a Guvernului Boc, premierul a anunţat, cu o expresie care chiar demonstra că a mutat acul cataramei la gaura următoare, că administraţia centrală e prima care va strânge cureaua. Vor fi blocate timp de un an de zile toate angajările în cadrul instituţiilor publice, inclusiv pe posturile pe care procedura de ocupare a fost demarată, dar nu s-a încheiat. Adică 145.000 de posturi vacante. „Sperăm să realizăm o economie de aproape un mi­liard de euro”, se lăuda Boc la 23 decembrie. Premierul a anunţat şi excepţiile: se pot face angajări, dar numai prin Hotărâre de Guvern, pe baza unui memorandum special şi precis justificat, pentru justiţie şi pentru celelalte domenii unde sunt angajamente europene. 

EXCEPŢIE PENTRU TOATE MINISTERELE 
O săptămână mai târziu, apărea în Monitorul Oficial actul aferent: Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare. 
Articolul 1, alineatul 1 suspendă ocuparea locurilor vacante din instituţiile de stat. Articolul 3 dă, însă, lovitura de graţie economiei bugetare: Se exceptează de la prevederile art. 1 şi 2 structurile, autorităţile şi instituţiile publice nou-înfiinţate în luna decembrie 2008 şi în anul 2009. 

Guvernul Emil Boc are în componenţă aproape numai ministere cu denumiri noi. Doar Ministerul Afacerilor Externe a rămas cu numele din vremea lui Tăricea nu. Toate celelalte ministere şi-au schimbat denumirile şi este nevoie de emiterea unor Hotărâri de Guvern pentru reorganizarea lor. Spre exemplu, Ministerul Apă rării a devenit Ministerul Apă rării Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a devenit Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Socia le, Mi nis­terul Sănătăţii Publice a de venit Mi nis terul Sănătăţii, Ministerul Agri­cul turii şi Dezvoltării Rurale a deve nit Ministerul Agri culturii, Pădurilor şi Dezvoltării Ru rale. Diferenţe minime, care însă permit reorganizarea instituţiei şi refacerea or ganigramei şi a schemei de personal. Nu mai vorbim de înfiinţarea a trei mi nis tere noi şi a unei structuri care să-l de ser vească pe viceprim-ministrul Dan Nica. 

BOC ANGAJEAZĂ AL 304-LEA SUBALTERN, NICA ÎNCĂ 35
Ironia a făcut ca în acelaşi număr al Monitorului Oficial în care era publicat actul de suspendare a angajărilor să apa ră alte două acte normative prin care se înfiin ţau 36 de posturi noi în structura Guver­nu lui. Primul – la Cancelaria lui Emil Boc. Noul premier a emis o decizie prin care mă rea numărul de posturi din cadrul Can celariei prim-ministrului de la 303 la 304. În acelaşi număr al Monitorului Oficial, apărea şi structura aparatului de lucru al viceprim-ministrului, conţi nând 35 de posturi noi: un director de cabinet, 11 consilieri personali, trei asistenţi de cabinet, patru secretari personali, şapte consilieri de stat şi un secretar de stat, care are şi el un director de cabinet, doi consilieri personali şi un secretar perso nal. La asta se adaugă trei consilieri pentru coordonarea autorităţilor de reglementare. 

71 DE POSTURI NOI LA TURISM 
Elena Udrea a preluat din fostul Minister al IMM-urilor un departament al Tu rismului cu numai 139 de angajaţi. L-a transformat în minister şi a crescut numărul maxim de posturi la 210. La acestea se adaugă demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. La capitolul demnitari sunt incluşi doi secretari de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct. În schimb, organigrama cabinetului ministrului Elena Udrea nu este definită, aceasta neavând nici o restricţie la angajări de secretare şi consilieri personali. 

Noul Minister al IMM-urilor, văduvit de Turism şi condus de pesedistul Nicolae Niţă, nu are încă o organigramă. Abia azi Guvernul ar putea-o aproba, Niţă încer când să-şi suplimenteze şi el numărul an­gajaţilor. În Cabinetul Tăriceanu, Minis terul pentru IMM-uri avea un total de 566 de posturi. Pentru că Elena Udrea a „tras” 210 posturi, în loc de 139, Niţă încearcă şi el să obţină o compensaţie. „E vorba de posturi şi de bani. Vedem mâine (azi – n.n.) dacă Guvernul aprobă organigrama nouă”, ne-a declarat o sursă din minister. 

Nici Ministerul Tineretului şi Sportului nu are încă organigramă. „Se lucrează încă la organigramă. Deocamdată, mi nistrul nu are decât doi oameni la birou”, s-a plâns o consilieră a ministrului Monica Iacob Ritzi. 

ÎNCĂ PATRU SECRETARI DE STAT LA ECONOMIE 
Ministerul Economiei, şi el nou-înfiinţat, are în schemă 477 de posturi, la care se adaugă demnitarii şi personalul de la cabinetul ministrului. Adriean Videanu este ajutat de patru secretari de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi şi un număr nelimitat de secretare şi consilieri. Videanu a rupt aceste posturi din cadrul fostului Minister al Economiei şi Finanţelor Publice, condus de Varujan Vosganian, care avea 2.247 de posturi. Ministerul-mamut al lui Vosganian avea patru secretari de stat, dar, prin ruperea în Ministerul Economiei şi cel al Finanţelor, posturile de secretar de stat cresc la cel puţin opt. Nici la Ministerul Finanţelor organigrama nu este definitivă, urmând a fi aprobată cel mai probabil azi.

1 Response to "Posturi noi în Executiv: Boc a luat cu o mână şi a dat cu două"

Un guvern de ca..t!!! Niste HOTII

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Afla ce apare nou...!!!

( introdu e-mail-ul aici...)

Alătură-te altor 19 urmăritori

Vizitatori

  • 771,186 pana acum...
Ianuarie 2009
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Reclama Ta !!!

Razboieni-Cetate

Online

visit…

free counters

Arhive

Cele mai bine evaluate

Reclama ta !!!

%d blogeri au apreciat asta: