daady's blog

Archive for the ‘Bac 08’ Category


Rezultatele la Evaluare Națională 2016 le gasesti pe siteul EDU.RO:

http://evaluare.edu.ro/DefaultI.aspx

 

 


Pentru subiecte Click Here…!!!


          Afirmaţia „cine spune minciuna înâi obrazul îşi ruşineaza, iar mai pe urmă sufletul îşi ucide” este adevărată întrucât avem la cunostinţă celebrul proverb românesc „Minciuna are picioare scurte.”.
            Trăim într-o societate în care mulţi recurg la minciună pentru a ajunge unde îşi doresc. Îşi mint astfel şeful, în legatură cu un alt coleg pentru a fi avansat, îşi mint persoanele de lângă ei, crezând că este varianta cea mai bună, însă există cineva care nu poate fi minţit: Dumnezeu.
           Prima dată când spui o minciună e cel mai greu , şi sunt toate şansele să fii prins, însă în timp se prinde „experienţă” şi minciuna devine parte din gândurile tale.
Minciuna spusă cu regularitate, face ca mintea omului respectiv să fie condusă de acest viciu, ajungând să trăiască într-o minciună continuă , sau chiar să nu mai deosebească adevărul. De acesti oameni, odată descoperiţi, ar trebui să ne ferim, deoarece sunt cei mai periculoşi. Cel care te minte cu seninătate o dată, te va minţi si a doua oară.
           În concluzie, minciuna trebuie evitată, pentru a nu se ajunge în a face un viciu din ea.

              Replica lui Victor Petrini, personajul lui Marin Preda din romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni”, este replica omului incercat de destin. Victor Petrini traieste drama vinovatului fara vina, umilit de regimul comunist, insa isi invinge destinul si transcende oarecum moartea. Opinia personajului mi se pare justa !
             In primul rand, moartea urmeaza vietii, fapt devenit regular a tuturor vietuitoarelor. Ciclul vietii pentru toate elementele naturii este nasterea, vietuirea si moartea. Insa oamenii, fiinte superioare, nu accepta aceasta finalitate.
              In al doilea rand, moartea inseamna “rezolvarea” intr-un anume fel a tuturor problemelor existentiale.
Moartea pare oamenilor inspaimantatoare pentru simplul fapt ca ea este un lucru inedit pentru fiecare muritor. Este si va ramane o experienta personala. Despre orice iti pot povesti ceilalti, numai despre propria lor moarte nu.
             Asadar, moartea devine inspaimantatoare prin simplul fapt ca este cu mister nedezlegat inca.

             Menirea operei de arta este un subiect fascinant, mereu de actualitate, atat pentru creatorul ei, cat si pentru receptorul ei.In acest sens, sunt cu totul de acord cu afirmatia lui Eugen Lovinescu, potrivit careia „Un mare artist este (…) un mare modelator de oameni.
              Pornind de la ideea ca opera de arta se adreseaza unui public larg, cu gusturi si preocupari diverse, trebuie sa ne gandim la impactul pe care il are asupra acestuia, sa observam puterea modelatoare a mesajului.
            Daca admitem influenta unei opere de arta asupra noastra, in mod firesc ne raportam la orizontul nostru de asteptare, la ceea ce dorim si la ceea ce primim.Fiecare individ recepteaza opera prin prisma bagajului sau de cunostinte, a nevoii sale de bine, adevar si frumos.In egala masura, avem in vedere structura noastra sufleteasca, temperamentala, dispusa, mai mult sau mai putin, sa dea si sa primeasca.
            In aceste conditii, admitand influenta unei opere asupra noastra, este firesc sa admitem puterea acesteia de a ne transforma sufleteste.A devenit un loc comun faptul ca e o opera vesela ne binedispune, una meditativa ne face mai visatori, mai sensibili, in timp ce una patriotica ne intareste spiritul civic.Desigur, exemplele pot continua; esential este sa observam ca orice lectura modifica intr-o oarecare masura fondul nostru sufletesc.
            Asadar, sustin afirmatia lui Eugen Lovinescu, potrivit careia „Un mare artist este (…) un mare modelator de oameni”.

              Libertatea de a dialoga, de a te exprima este cea mai importanta pentru fiecare individ care se integreaza intr-o societate, aceasta din urma fiind superioara alteia.
            De noi depinde practic ceea ce va fi, si anume de fiecare individ, cu toate ca niciun individ separat nu decide cursul istoriei.Si totusi, libertatea de a te exprima transforma societatea intr-una democratica, unde fiecare individ isi manifesta propria-i personalitate.
Insa, libertateaindividului de a fi el insusi, prin comunicare, pentru ca toti ceilalti sa fie liberi, este posibila in masura in care poate exista concomitent cu libertatea celorlalti. 
           Astfel, se realizeaza, din punct de vedere moral, o deschidere a unuia fata de ceilalti, alaturi de care convietuieste, o anumita deschidere, lipsita de constrangere, realizata din iubire si ratiune(o libertate pozitiva).
Astfel, omul este liber sa comunica, sa se exprime in masura in care vede libertatea si deschiderea din jurul sau, adica in ipostaza in care toti oamenii sunt liberi sa spuna ceea ce gandesc.
          In concluzie, oamenii sunt ei insisi prin ceea ce afirma, prin ceea ce gandesc, prin convietuirea cu ceilalti, prin abolirea constrangerilor, limitarilor de orice fel, intr-o societate democratica.

                       Dimitrie Bolintineanu vrea sa exprime prin afirmatia “Cand este o vointa puternica, tot se poate” ideea ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, cuvantul “imposibil” nu exista. Nici o piedica nu trebuie sa intervina in drumul tau spre a’ti atinge telul.
                       In primul rand fiecare dintre noi avem nevoie de un vis, de un motiv sa o luam de la inceput de fiecare data cand simtim ca sunt rapusi, cand simtim ca totul in jurul nostru se distruge, avem nevoie de un motiv sa traim. In momentul in care vrei ceva cu adevarat, ai un vis, trebuie sa fii motivat sa lupti importiva oricarui obstacol. Este foarte important sa nu te dai niciodata batut si sa nu lasi nimic sa te abata de la idealul tau.
                       In al doilea rand in momentul in care vrei ceva si nu ai vointa necesara vei renunta la primul obstacol, la prima piedica. Te vei declara invins inainte sa inceapa lupta. Vei da vina pe soarta, vei zice ca „asa a fost sa fie” si te vei resemna. Cel mai probabil te vei intreba unde ai gresit. Greseala majoritatii este ca nu au vointa suficienta, nu vor sa’si implineasca visul luptand.
                       In concluzie sunt de acord cu Dimitrie Bolintineanu. Daca ne dorim ceva din tot sufletul totul este posibil, cel mai important nu este daca ceea ce vrei este sau nu realizabil, imporant este sa ai vointa, important este cat de mult vrei sa’ti vezi visul implinit.

Afla ce apare nou...!!!

( introdu e-mail-ul aici...)

Alătură-te altor 19 urmăritori

Vizitatori

  • 797,504 pana acum...
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Iul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Reclama Ta !!!

Online

visit…

free counters

Arhive

Cele mai bine evaluate

Reclama ta !!!